Nu comportamentului obsesiv


1957. Anunţ oficios: I give up Gelozia şi încep altă carte. Se va numi de acum încolo cartea care mi-a mâncat o lună nervii  şi va fi subiect tabu. La fel şi autorul pentru care am câteva dulci înjurături.

Hai să încerc să explic altfel: atunci când citeşti ai o relaţie cu personajul, nu? Cum eu nu mă obosesc cu gelozia în general, nu am putut să suport pe cineva gelos intrând în mintea mea, invadându-mi existenţa (oho! cred că aveam un somn mai bun când citeam înainte de culcare mărturii ale lagărelor concentraţionare). M-au înnebunit descrierile plantaţiilor de bananieri care intrau neinvitate să întrerupă o scenă ce se anunţa interesantă. M-au secătuit scenele reluate (atenţie! nu puse cap la cap, ci suprapuse, căci o parte din scena lăsată baltă era din nou descrisă atunci când se revenea în sfârşit la ea). M-au obosit descrierile gesturilor repetate ale lui A. (nevasta adulteră), ale lui Franck (amantul). Şi m-au plictisit descrierile interiorului casei: uşa care dă în hol, cea care dă în baie, cea care dă în…

Bine… a fost ca atunci când un prieten (să zicem soţul gelos, naratorul) mă sună iar şi iar să-mi spună cum bănuieşte el că este înşelat şi să mă plictisească povestind ce a mai observat la nevastă-sa… şi, moamă, ce de minute gratuite are omul ăsta… şi cum mi s-a-ncins telefonul, îmi arde urechea… şi parcă mă doare capul… o fi de la radiaţii… o! şi cât mă agasează vocea lui! I-am dat ignore până la urmă, să mă caute când s-o mai calma.

Numai una dintre descrieri, spre smulgerea părului din cap fir cu fir, cu penseta:

Franck povesteşte păţania cu maşina rămasă în pană, râzând şi gesticulând energic, cu o bună-dispoziţie ieşită din comun. Îşi ia paharul – de pe masa de-alături – şi-l dă pe gât dintr-un foc, ca şi cum lichidul n-ar mai fi avut nevoie de nicio înghiţitură în drumul său: totul a curs dintr-odată. Pune paharul pe masă, între farfuria lui şi suportul vasului. Şi se apucă din nou de mâncat. Cu o poftă atât de mare, punând în joc mişcări bine definite, încât totul pare un adevărat spectacol: mâna dreaptă apucă, pe rând, cuţitul, furculiţa şi pâinea; furculiţa e când în mâna dreaptă, când în mâna stângă; cuţitul taie bucăţile de carne una câte una şi-şi reia locul pe masă după fiecare utilizare, eliberând astfel scena şi lăsând furculiţa să-şi facă numărul în cealaltă mână; apoi mişcările de du-te-vino între farfurie şi gură, deformările ritmice suferite de muşchii feţei în timpul unei masticaţii zdravene, în urma căreia – sau chiar înainte ca aceasta să fie dusă la capăt – este reluat într-un ritm accelerat întregul proces.

Mâna dreaptă ia pâinea şi o duce la gură, mâna dreaptă pune pâinea pe faţa de masă albă şi ia cuţitul, mâna stângă ia furculiţa, furculiţa străpunge carnea, cuţitul taie o bucată de carne, mâna dreaptă pune cuţitul pe masă, mâna stângă trece furculiţa în mâna dreaptă, care străpunge bucata de carne, care se apropie de gură, care începe să mestece punând în mişcare toţi muşchii feţei prin contracţie şi destindere, de la pomeţi la ochi şi urechi, în timp ce mâna dreaptă ia din nou furculiţa ca s-o ducă în mâna stângă, apoi ia pâinea, după care cuţitul, furculiţa…

Acum, ca să nu cârcotesc aşa până la final, cartea are un mare plus (pentru cei care caută chestia asta): respectă reţeta noului roman francez. Deci, dacă ai nevoie să-nţelegi ce vor romancierii noului roman, Gelozia te poate ajuta: obiectul este într-adevăr cel care arată „mitul personal” (de aici descrierile obsesive care sunt bine aşternute pe hârtie de cineastul Robbe-Grillet), fluxul conştiinţei ilustrat de ruperile firului narativ şi de înnodarea aleatorie a acestuia şi, nu în ultimul rând, moartea personajului care nu există prin sentimentele sale, ci prin observaţii (şi aici intră în aceeaşi găleată şi naratorul – cel care observă – şi A. sau Franck – cei observaţi). Deci spor la citit celor care rezistă unui astfel de tratament!

Am început una de dezmorţire a creierului şi chiar se anunţă light: Dan Lungu, Cum să uiţi o femeie. Şi am făcut un inventar: mai am Să cunoşti o femeie, Femeia care aşteaptă şi încă vreo două femei prin titluri. Poate fac un maraton feminin (nu ştiu de ce, dar mă aştept ca astfel de cărţi să aibă doza lor de misoginism).

P.S.: plăcut nota traducătorului despre jalousie care are două sensuri (în funcţie de etimon): jaluzea şi gelozie pentru că în carte chiar se vede jocul afară – înăuntru şi pânda (de undeva de după jaluzelele întredeschise).

Alain Robbe-Grillet, Gelozia, trad. Raluca Dincă, Bucureşti, ed. Art, 2011, 133 pg.
Cartea poate fi cumpărată de aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s