Cuvinte și oameni


2005. J. R. Moehringer este un jurnalist american câștigător al premiului Pulitzer, dar poate rezonează mai mult cu cititorul său faptul că l-a ajutat pe Andre Agassi să-și scrie autobiografia (recomand Open tuturor iubitorilor tenisului). În Open stilul este unul alert și ironic, nu se regăsește în Dulcele bar decât foarte rar. Aici amuzamentul reiese din personajele create. Dulcele bar este o carte nostalgică despre puterea cuvântului și despre poveștile pe care le întâlnești în cale, despre cum fiecare om este o poveste și fiecare poveste pe care o cunoști devine o parte din tine. Cred că este singurul lucru care m-a impresionat la carte: faptul că arată că orice trecător prin viața noastră poate influența alegerile pe care le facem. Pentru că barul este simbolul unei aglomerații cu sens: fiecare om își spune mai devreme sau mai târziu povestea, fiecare om te învață în cele din urmă ceva. Un polițist te învață că nu trebuie să te agăți de o greșeală pe care ai comis-o: întotdeauna se pot face greșeli mult mai grave care să lase urme mai adânci. Un veteran de război te învață cum fiecare secundă din viață contează și de aceea nu merită să te agăți de trecut. Un loc al decăderii adăpostește la fiecare pas un nufăr care se lasă descoperit. Pe lângă plăcerea pe care o lasă ușa deschisă către viața altuia, Dulcele bar lasă în urmă plăcerea întâlnirii cu personaje variate, inedite. De la Bil și Bud, agorafobii culți care administrează o librărie și care îl ajută pe JR să se cultive, de la Unchiul Charlie și prietenii lui trăzniți, la preotul înțelept și puțin nonconformist întâlnit în tren și la imaginea mamei, persoana care rămâne alături indiferent de felul în care este tratată.

dulcele bar2

„The Tender Bar”

Barul adăpostește deformarea care va duce la construirea adultului, a câștigătorului premiului Pulitzer despre care vorbeam la început. Dulcele bar este în primul rând o carte a absențelor, a dezamăgirilor, a unui eșec perpetuu. De la istoria familiei, până la cea personală, eșecul devine lipiciul care ține grupată întreaga construcție a copilului crescut fără tată, obsedat de gândul că trebuie să-și protejeze mama sau a adultului însingurat. Cartea este oglinda oricui a avut cândva un vis, dezvăluind că viața este un șir de obiective pe care ni le fixăm pentru ca, pe măsură ce le atingem, să ne simțim mereu neîmpliniți. Acesta fiind scenariul optimist: majoritatea obiectivelor rămân neatinse. De aceea parcursul maturizării este atât de sinuos. Yale, iubirea, Times… realitatea nu este niciodată asemenea proiecției pe care JR o are. Singura constantă este barul, care este o evadare din propria existență în existențele celorlalți… și în viciu.

În nebuloasa viciului – pentru că la un moment dat ai impresia că se face apologia alcoolului – se văd mereu luminile trimiterilor literare. Cea mai importantă este cea la Marele Gatsby care pornește de la locația barului, Manhasset, și ajunge până la a vedea în iubita pierdută o Daisy Buchanan. Dragostea pentru lectură poartă prin Dickens, de la Marile speranțe până la David Copperfield, sau prin Kipling, cu ai săi Baloo și Baghera. În definitiv, lumea cărților, a cuvintelor, este un paradis respectat și proslăvit cum se cuvine în carte: „nu întâmplător o carte se deschide ca o ușă”.

„Îmi dai voie să-ți spun ceva? A întrebat preotul. Știi de ce i-a inventat Dumnezeu pe scriitori? Pentru că îi plac poveștile bune. Și nu dă doi bani pe cuvinte. Cuvintele sunt acoperământul pe care l-am pus între El și sinele nostru adânc. Încearcă să nu te gândești la cuvinte. Nu te strădui să faci propoziția perfectă. Nu există așa ceva. Scrisul e intuiție. Fiecare propoziție e o intuiție cultivată a cititorului și a ta în egală măsură.”

Publicat prin 2005, când Moehringer avea 41 de ani, acest volum amuzant de memorii se închide cu un epilog despre atentatele din New York de la 9/11. Astfel memoriile par doar încercarea de a înțelege prezentul cu pierderile – unele victime sunt cunoscuți ai lui JR –, dar și cu realizările lui – JR fiind un jurnalist de succes, corespondent Times după ce irosise șansa de a obține o slujbă acolo. Concluzia cărții este una simplă: oricâte dezamăgiri există în viață, balanța se echilibrează prin oamenii care te ajută să parcurgi traseele sinuoase sau prin recompensele pe care le regăsești la final – acestea fiind cel mai adesea unele spirituale.

J. R. Moehringer, Dulcele bar, ed. Publica, București, 2013, 576 pg.

Cartea poate fi cumpărată aici.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cuvinte și oameni&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s