Reţeta romanului de dragoste (2): Anna Gavalda


anna_gavalda

Împreună

2004. Franțuzoiaca asta scrie romane de te lingi pe degete. Rețeta este ei să adune oameni, cât mai diferiți, dar care să păstreze un numitor comun, și să-i fiarbă bine așteptând să vadă ce va ieși la final.

În romanul acesta ingredientele sunt patru personaje: Camille, Franz, Philibert și, adăugată spre final, Paulette. Fiecare are problemele lui și numai ”împreună” acestea se vor rezolva.

Camille este o fostă pictoriţă, care a renunţat la talentul ei din cauza unui anturaj nepotrivit şi lucrează momentan ca femeie de serviciu. Noaptea este momentul în care, la serviciu, contactul cu rămăşiţele vieţilor celorlalţi de peste zi o atrage la fel cum o atrag şi colegele insolite şi poveştile de viaţă ale acestora, preferata ei fiind negroteica Mamou. Fiecare întâmplare este o schiță a unui desen sau un desen în sine. Este o însingurată. Locuieşte într-o mansardă neîncălzită şi are probleme de alimentaţie (acele eating disorders atât de specifice tinerelor). Tocmai aceste probleme îi atrag atenţia vecinului Philibert care o va lua la el în apartament după ce o găsește semileşinată de foame şi de frig.

Philibert este la rândul lui un inadaptat. La el totul porneşte de la un aspect indispensabil pentru realizarea conexiunilor cu cei din jur: vorbitul. Este bâlbâit. De fapt, se bâlbâie numai în anumite momente: atunci când nu se simte confortabil în faţa celuilalt (este definiția franțuzescului ”mal à l’aise”); se bâlbâie când vorbeşte cu cineva pentru prima dată, se bâlbâie când trebuie să-şi înfrunte tatăl. Philibert este omul cald, gentil, cu un simț al umorului stângaci și cu o cultură generală vastă axată în special pe istoria Franței. Colac peste pupăză, este și aristocrat.

Frank este locatarul lui Philibert. Un tip macho, care își disimulează sensibilitatea prin distanțarea de ceilalți, prin atitudinea sa vulgară. El este bucătar, programul de lucru este infernal, timpul liber și-l petrece aducând de fiecare dată o altă tipă acasă, doar zilele de luni – singura zi liberă din săptămână – și le petrece la bunica sa, Paulette. Aceasta din urmă este o bătrânică ajunsă din cauza bolii la azilul de bătrâni care se va alătura găștii de trei, întregind tabloul prin firea ei candidă și ușor manipulatoare. Ea este adusă în apartament la insistențele lui Camille, care îl ajută astfel nebănuit de mult pe Frank.

Decorul unde toți se întâlnesc va fi un imens apartament parizian din apropierea Turnului Eiffel, pe care Philibert îl are în întreținere, fiind o moștenire litigioasă de familie. Locul este la fel de pustiit și de abandonat ca cei patru care se vor găsi între pereții săi. Cum se observă prea ușor că cei trei tineri (Camille și Frank sunt de vârste apropiate, Philibert este cu vreo zece ani mai în vârstă decât ei) sunt destul de diferiți, este clar că la început vor ieși scântei. Ajunsă în apartament din decizia pseudo-proprietarului Philibert, Camille nu este o co-locatară pe placul lui Frank, chiriașul. Și, deși cei doi încearcă să coabiteze, sunt câteva scene comice în care ei se înfruntă.

impreuna_anna gavaldaAnna Gavalda știe de la început care va fi rezultatul fierberilor personajelor, ca orice gospodină pricepută și sigură pe ea care atunci când se apucă să facă mâncarea știe din experiență care va fi gustul acesteia în final. Poate este doar teoria mea că un bucătar adevărat, un chef, mai schimbă ingredientele pe parcursul gătitului pentru a-și arăta măiestria și pentru a te surprinde de fiecare dată. Pentru a ieși din analogie și romanul acesta mi s-a părut un pic tezist, pentru că pornește de la o ipoteză de caracterizare a epocii postmoderne: parcursul din centru către exterior, din sine către ceilalți, este cel care asigură un oarecare echilibru omului postmodern. În acest sens, personajele sunt construite pentru a ilustra depeizarea lui Vattimo, acea dez-inserţie a omului postmodern din lume prin pierderea simţului realului în favoarea virtualului, mijloacele de comunicare rapidă a informaţiei precum televiziunea, manifestând tendinţa de a omogeniza comportamentele în sincronie. Astfel se produce relativizarea valorilor. Traducere: fiecare dintre cele patru personaje simte că nu aparţine lumii care-l înconjoară, fiind izolate chiar dacă această ieşire din societate nu se petrece în spaţiul virtual, ci în diferitele lor pasiuni. Cei patru se încăpăţânează să-şi păstreze individualitatea într-o societate în care simt că nu aparțin. Și numai aducerea lor împreună creează un grup omogen care să le asigure supraviețuirea și dezvoltarea. Tocmai din această cauză, la începutul romanului, cei patru stagnează, sunt prinși în smoala propriei lor existențe și se simt fără scăpare.

Frumusețea romanului constă în naturalețea dialogurilor și a sentimentelor expuse. Este emoționant să îi vezi pe cei patru evoluând, învățând să iasă din carapace și să-și valorifice pasiunile: Philibert – istoria Franței și, ca nouă descoperire, teatrul; Camille – desenul, oriunde și oricum se nimerește; Frank – gătitul și motocicletele. Este și mai emoționant să vezi cum se conturează povestea de dragoste dintre Camille și Franz. Aștepți cu nerăbdare următoarea lor întâlnire și nu-ți vine să închizi cartea când vezi că nici de data aceasta nu și-au mărturisit sentimentele. Din punctul ăsta de vedere, cartea are câteva scene reușite, construind treptat și verosimil povestea de dragoste, purtându-te și pe tine prin emoțiile celor doi. Vezi cum Frank își părăsește carapacea și cum colegul de cameră arțăgos este înlocuit cu tânărul atent. El este cel care o face pe Camille să treacă peste problemele nemărturisite cu anorexia. Despre el afli că nu are părinți și că bunica aceea pentru care suferă atât de mult din cauză că a internat-o la azilul de bătrâni este singura persoană pe care o mai are pe lume, este cea care l-a crescut după ce mama sa l-a părăsit. El este cel care impresionează la serviciu prin talentul lui de bucătar. El este cel care se simte liber atunci când rulează cu viteză pe motocicletă. El este cel față de care  ți se insuflă simpatia treptat, pentru că pe Camille și pe Philibert îi placi de la început prin slăbiciunile lor. Și, încetul cu încetul, vezi că, așa cum l-ai descoperit tu ca cititor, îl descoperă și Camille. Așa cum tu ai nevoie de următoarea pagină în care el apare alături de ea, și ea are nevoie ca el să fie lângă ea.

Finalul este unul frumos prin ideea independenței și autosuficienței personajelor de restul societății, atât timp cât rămân împreună. Toți reușesc să-și împlinească visuri poate nebănuite, să se valorifice. Dar vindecarea și succesul sunt numai unul prin intermediul celuilalt, din centru către exterior. Morala: cea mai bună terapie este prietenul adevărat, care te ajută fără să ceară ceva în schimb. Pare o soluție împrumutată din basme.

Din nou o ecranizare, zice-se mai slabă decât cartea, dar eu nu am răbdare să mă uit la filme, deşi pentru Audrey Tatou parcă m-aş sacrifica:

Anna Gavalda, Împreună, trad. Iustina Croitoru, Ed. Polirom, Iași, 2004, 443 pg.
Cartea poate fi cumpărată de aici.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s