Bucuria vieții


image

Autobiografiile sunt de mult o plăcere vinovată. Granița transparentă dintre realitate și ficțiune, ochiul iscoditor care privește în existența altcuiva și ceea ce rămâne cu tine mult după finalul poveștii sunt motivele care mă fac să citesc o autobiografie cu altă deschidere sufletească. În schimb biografia mi s-a părut mereu o nevroză, încercarea sisifică a unui fan de a trăi viața personalității pe care o adulează. Lista numele pe care Irving Stone le-a urmărit în cariera sa de romancier biograf – Van Gogh, Sigmund Freud, Charles Darwin – vine ca un argument. Deci ideea de nevroză trebuie să rămână în mintea cititorului Bucuriei vieții de la începutul lecturii, pentru că ea este câmpul magnetic creat între autor și personajul său.

Romanul debutează într-un calm aparent: Vincent este vânzător în galeriile de artă Groupil în Anglia (conduse de unchiul său), cu un viitor promițător în ceea ce privește relația cu arta. Și, pe deasupra, este îndrăgostit de fata gazdei sale. Această dragoste de început fiindu-i refuzată, se declanșează criza căutării. Emblematică pentru Vincent este însă ideea găsirii unui drum în viață fără a accepta compromisuri. Așa că renunță la acest post pentru a încerca să urmeze cariera tatălui său, teologia. După încercări asidue de a învăța pentru examenul de admitere la teologie sau de a propovădui credința în zone defavorizate își găsește adevărata chemare, pictura. Începe lupta pentru atingerea idealului într-o lume care pune prea mult preț pe material, începe traiul la limita socialului într-o lume în care ceilalți contează poate mult prea mult. Sacrificiile pentru realizarea visului sunt de neconceput pentru omul de azi, care trăiește din sine către ceilalți. Fervoarea cu care Vincent se ambiționează să nu renunțe la ideal devine atât de fermecătoare pentru cititor precum un parfum îmbietor din altă epocă mirosit vag în fața unei beții de culori. Trăirile sunt diverse, de la iubire, la ură, la indiferență naivă și la speranță inocentă. Vincent este personajul alături de care trăiești speranța de a găsi un drum în viață, tristețea eșecului și fervoarea reușitei. Totul exacerbat, totul în nuanțe stridente, țipătoare.

Sfâșietoare chiar și pentru cel care citește este singurătatea realizării, lipsa iubirii și disperarea regăsirii în celălalt ca în mitul platonic al androginului. Relația cu Christine, prostituata pe care vrea să o domesticească, sau cea cu Margot, fata de familie bună care îi arată că important este să fii iubit, nu să iubești, sunt doar etape în desăvârșirea singurătății. Importantă, în final, rămâne doar iubirea necondiționată a fratelui său Theo, cel care îl susține financiar și cel care își trage seva vieții din relația cu Vincent. În final, morala romanului este că iubirea frățească și efervescența unor prieteni cu aceleași pasiuni te pot ajuta să atingi idealul, fără limite și fără constrângeri.

Restul întrebărilor de genul care a fost declanșatorul nebuniei? sau cum de și-a tăiat urechea? își vor găsi răspunsul așa cum l-a scris Irving Stone. Eu nu mai dezvălui nimic în plus.

Irving Stone , Bucuria vieții, ed. Polirom, Iaşi, 2012, 572 pg.
Cartea poate fi cumpărată aici.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s